Pagina ta

De la minerit, în fruntea comunei

 Nicolae Lazea, primarul comunei Vadu Moţilor, ştie ce înseamnă lupta pentru fondurile care pot asigura dezvoltarea unei localităţi Comuna Vadu Moţilor este o localitate situată pe malul Arieşului Mare. Cândva se numea Săcătură, o denumire venită dintr-o legendă care spune că, prins de oamenii legii în Pădurea Fericetului, nu departe de Albac, revoluţionarul Horea a fost dus pe jos până la Câmpeni. Odată ajuns în centrul comunei, ar fi vrut să bea o gură de apă din fântâna situată în centrul comunei, însă nu ar fi fost lăsat de jandarmi. De atunci, acea fântână ar fi secat, iar comuna şi-a primit vechiul nume. Astăzi, localitatea se numeşte Vadu Moţilor şi este condusă de către primarul Nicolae Lazea.

Cariera dv. a fost legată atât de minerit, cât şi de administraţie. Cum aţi împletit cele două ocupaţii?

-Sunt absolvent al Facultăţii de Mecanică din Cluj Napoca şi am lucrat timp de şase ani la Roşiamin Roşia Montană, în minerit. În perioada 1984-1990, am fost subinginer în cadrul serviciului mecanicaprovizionare, iar din 1990 până în 1992 am deţinut funcţia de primar. Apoi, vreme de 12 ani am lucrat ca inspector fiscal, iar din anul 2004 am deţinut funcţia de consilier local. Am fost ales primar în anul 2008, deci conduc destinele comunei de aproape trei ani.

Domnule primar, care consideraţi că sunt principalele dumneavoastră realizări de până acum?

-Fac parte dintr-un partid aflat în opoziţie şi am resimţit la fiecare pas lipsa banilor. Aş vrea să înţeleagă cei aflaţi astăzi la guvernare că nu aştept un sprijin personal, ci pentru locuitorii comunei, care au votat şi ei un reprezentant în Parlamentul României. Vă pot spune însă că, imediat după preluarea funcţiei de primar, am avut ca obiectiv prioritar modernizarea infrastructurii. Locuitorii aveau un acces greoi dinspre şi înspre centrul comunei, erau nevoiţi să treacă prin albiile unor văi şi chiar prin râul Arieş. Au fost modernizate drumurile săteşti Lăzeşti-Toţeşti, Popeştii de Jos-Lăzeşti, Popeştii de Sus- Tomoţeşti, DN 75-Dealul Frumos, DN 75- Bodeşti şi DN 75-Urzeşti. De asemenea, am reuşit să construim un pod din beton peste Valea Negrii, în zona Vultori şi o punte pietonală peste râul Arieş spre satul Dealul Frumos. Totodată, în această perioadă am reuşit retrocedarea şi întabularea unei suprafaţe de 2.200 hectare de păşunat, păşunat împădurit şi pădure, trecute în proprietatea comunei. Cum staţi cu retrocedările către persoanele fizice? -În prezent, vă pot spune că toţi locuitorii comunei care au revendicat astfel de drepturi au fost puşi în posesie, procentul fiind de 98%.

Care este principala ocupaţie a locuitorilor comunei?

-Principala ocupaţie a celor 1.470 de locuitori este prelucrarea primară a lemnului şi creşterea animalelor. Oamenii au fost încurajaţi să crească animale, fiind stimulaţi de acordarea unor subvenţii. Un număr de 60 crescători de animale au depus dosare pentru acordarea de subvenţii pe Măsura 141, o măsură care pare să stimuleze crescătorii de animale, agricultorii în general.

Este Vadu Moţilor o comună tânără sau nu?

-Din păcate populaţia comunei este foarte îmbătrânită şi în scădere. Anul trecut a fost înregistrat un singur botez, în timp ce numărul deceselor a depăşit 25. În prezent, în comuna noastră mai există doar 118 şcolari şi preşcolari.

 Câte familii beneficiază de ajutor social?

-În prezent, avem înregistrate un număr de 88 dosare pentru acordarea ajutorului social în baza Legii 416/2001, privind venitul minim garantat, beneficiind de acest ajutor un număr de aproximativ 150 de persoane. În ceea ce priveşte plata indemnizaţiei asistenţilor personali, nu am putut achita aceste drepturi de la începutul anului, reuşind să le plătim acestor persoane doar contribuţiile sociale către stat.Vă mai pot spune că am fost nevoit să acord în ultimii doi ani trei ajutoare de urgenţă, ajutoare destinate înmormântării unor persoane sărace, în comună existând familii care cu greu îşi duc ,,crucea”.

Care sunt principalele proiecte de viitor?

-Am depus un proiect pe Măsura 322, derulat prin Pro gra - mul Naţional de Dezvoltare Rurală, care are ca obiect asfaltarea drumului sătesc Popeştii de Jos–Lăzeşti, alimentarea cu apă şi construirea reţelei de canalizare în satul Vadu Moţilor, un centru after-school şi un centru cultural. Pro iectul a fost declarat eligibil, însă am fost din nou ,,aruncaţi” pe lista de aşteptare exact pe locul 800. Aceleaşi proiecte le-am depus şi pe ,,Pro gramul 10.000 km asfalt”, program derulat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, însă datorită faptului că aceleiaşi obiective le avem depuse şi prin alt program, am fost din nou trecuţi pe lista patru de aşteptare. Şi comuna Vadu Moţilor este situată în România, iar fiecare localitate ar trebui dezvoltată, chiar dacă primarul ori Consiliul Local au o altă coloratură politică. Sper să înţeleagă cineva acest lucru şi să putem să intrăm cu adevărat în Europa, nu doar pe hârtie. Aţi lucrat în minerit.

Ce părere aveţi despre proiectul de la Roşia Montană?

-Oamenii din zonă au trăit din minerit şi cred că un minerit modern şi responsabil nu strică nimănui. În zonă nu prea sunt alternative, oamenii nu au locuri de mun că. Am fost de curând la Roşia Montană şi cred că com pania Roşia Montană Gold Corporation a făcut lucruri bune pentru comunitatea de acolo şi nu numai. Ar fi păcat să nu dăm oamenilor de lucru aici la ei acasă şi să lăsăm Apusenii să se dezvolte. Ştefan Tomuş